Muzeul Trovanților

Trovanții sunt concrețiuni: bulgări de nisip cimentați cu carbonat de calciu în interiorul unei gresii mai afânate, dezveliți pe măsură ce materialul din jur se erodează. Ies din pământ ca niște bulbi și perne cenușii netede, unii cât o minge de fotbal, alții de mai mulți metri, cu umflături și noduri care le dau un aer inconfundabil organic. Numele local, pietrele care cresc, vine din ce se întâmplă când se udă: apa de ploaie dizolvă și redepune mineral în stratul exterior, așa că nodurile se măresc încet și apar umflături noi, pe perioade lungi. Tăiați în două, arată inele concentrice. O mică rezervație în aer liber de la Costești adună un grup dintre ei pe un versant, cu o potecă și cu panouri informative, iar alții stau prin ogrăzile și grădinile din jurul satului, unde au fost folosiți drept stâlpi de poartă și podoabe de grădină de generații.

La ce să fii atent

• Grupul din rezervație - un pâlc de trovanți pe un versant, cu potecă marcată.
• Forme cu umflături și noduri - suprafețele cu aspect organic care au dat numele pietrelor.
• Exemplare tăiate - pietre secționate, care arată inelele din interior.
• Trovanți răzleți prin sat - folosiți ca stâlpi de poartă și ornamente prin Costești.

Când să mergi

Din primăvară până toamna; situl este mic, deschis și fără umbră. După ploaie pietrele se închid la culoare, iar textura suprafeței se citește mai limpede, ceea ce e condiția fotografică mai bună. Accesul iarna este posibil, dar poteca e noroioasă.

Note practice

Vizita ia cel mult o jumătate de oră, iar rezervația este modestă, cu o potecă aspră și cu semnalizare simplă. Creșterea se măsoară în ani, nu se vede în timpul unei vizite, iar cuvântul muzeu promite mai mult decât există. Unii vizitatori găsesc taxa de intrare piperată față de mărimea sitului. Ia-o ca pe o oprire curioasă la marginea drumului, între Vâlcea și Gorj.

În apropiere

Orașul olarilor, Horezu, este aproape; Polovragi și Cheile Oltețului sunt la vest.