Cheile Nerei și Cascada Beușnița

Nera taie prin calcarul Banatului chei lungi de peste douăzeci de kilometri, iar traseul care le străbate este una dintre cele mai frumoase drumeții de mică altitudine din România: o zi întreagă de brâne înguste, punți, tuneluri și treceri prin apă, cu apa de un verde intens în ochiurile mai adânci. Deasupra cheilor stau cele două elemente care umplu majoritatea fotografiilor din zonă. Ochiul Beiului este un lac mic alimentat de izvor, de o limpezime albastru-verzuie extraordinară, care nu îngheață niciodată, iar la o scurtă plimbare dincolo de el cascada Beușnița cade peste un umăr de tuf, roca poroasă depusă de apa bogată în calciu, așa că toată fața este tapisată cu mușchi și cu ferigi care picură. Zona este protejată ca Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița și adăpostește o floră de climat cald asemănătoare cu cea din valea Cernei, cu făgete întinse, pe alocuri seculare.

Ce găsești acolo

• Traversarea cheilor - o zi lungă prin strâmtori, tuneluri și treceri prin râu.
• Ochiul Beiului - un mic lac de izvor cu apă albastru-verzuie vie.
• Cascada Beușnița - apa revărsată peste un umăr de tuf acoperit de mușchi.
• Făget - întins și pe alocuri foarte bătrân, pe versanții de deasupra.

Când să mergi

Aprilie-octombrie. Primăvara dă debitul cel mai puternic la Beușnița și cea mai frumoasă culoare a pădurii; până în august cascada poate ajunge modestă. Traseul din chei cere apă mică, așa că evită-l după ploi mari, când trecerile devin periculoase.

Note practice

Traversarea completă a cheilor este lungă, pe alocuri fără umbră, și presupune mers prin apă și brâne expuse cu cabluri ocazionale; oamenii o subestimează și termină pe întuneric. Drumurile de acces sunt proaste, iar capetele de traseu sunt departe de orice. Beușnița este mult mai mică decât sugerează fotografiile, iar rețelele sociale au aglomerat vara și cascada, și Ochiul Beiului. Camparea este restricționată în parc.

În apropiere

Cascada Bigăr este la est; defileul Dunării și Porțile de Fier sunt la sud.