Parcul Național Călimani

Masivul Călimani este rămășița erodată a uneia dintre cele mai mari caldere vulcanice din Europa, iar drumeția de aici urmează marginea acelui crater prăbușit, nu o creastă obișnuită. Punctul cel mai înalt, Pietrosul Călimanilor, atinge 2 100 de metri, iar platoul de sub vârfuri este acoperit de jnepeniș des, care face deplasarea în afara potecii aproape imposibilă. Cea mai ciudată trăsătură este grupul de turnuri de andezit cunoscut drept Cei Doisprezece Apostoli, erodate în forme pe care generații de ciobani le-au citit ca fețe și siluete, stând în șir pe un umăr deschis al muntelui. Aici s-a extras sulf în secolul douăzeci, iar cicatricile exploatării la zi se văd încă pe versantul nordic, recucerite încet de vegetație. Parcul, de circa 24 600 de hectare, este unul dintre cele mai goale din țară, cu apropieri lungi și aproape fără infrastructură odată ce ai părăsit văile.

Context

Parcul a fost înființat în 2000 ca arie protejată de categoria II IUCN pe latura nordică a Carpaților Orientali, iar teritoriul său se întinde în patru județe: 45% în Mureș, 35% în Suceava, 15% în Harghita, iar restul în Bistrița-Năsăud. Cuprinde cel mai mare crater vulcanic din România, stins de mult și cu un diametru de circa 10 km, iar pe lângă Pietrosul Călimanului vârfurile sale includ Gurghiu, de 1.776 m, Lucaciu, de 1.778 m, și Doisprezece Apostoli, de 1.760 m. Aici cresc păduri de molid, zadă și zâmbru, tufărișuri de jneapăn și smirdar, sălcii subarctice și pajiști de țăpoșică; parcul cuprinde rezervația Doisprezece Apostoli cu traseul ei tematic, rezervația Jnepenișul cu Pinus cembra din Călimani și Lacul Iezer și se suprapune cu o arie de protecție avifaunistică Natura 2000. Fosta mină de sulf este acum o enclavă în interiorul parcului.

Sursa: Wikipedia în limba engleză, „Călimani National Park”

Puncte de atracție

• Cei Doisprezece Apostoli - turnuri de andezit pe un umăr deschis, emblema masivului.
• Marginea calderei - un circuit lung în jurul craterului vulcanic prăbușit.
• Mări de jnepeniș - pâlcuri dese care acoperă platoul de sub vârfuri.
• Vechile lucrări de sulf - cicatricile miniere de pe latura nordică, azi în refacere.

Când să mergi

Iunie-septembrie; zăpada stă târziu pe platou, iar jnepenișul face deplasarea de iarnă istovitoare. Zona este vizibil rece și expusă chiar și vara, iar ceața stă pe margine zile la rând.

Bine de știut

Distanțele sunt lungi aici, iar apropierile din văi cer ore întregi înainte de a câștiga înălțime reală. Marcajele sunt inegale, iar jnepenișul pedepsește orice încercare de scurtătură. Refugiile sunt puține, nepăzite și nesigure. Urșii sunt frecvenți în etajul pădurii. Cicatricile miniere fac parte cu adevărat din peisaj și pot fi o dezamăgire pentru cine se așteaptă la sălbăticie neatinsă.

În apropiere

Stațiunea Vatra Dornei este la nord; drumul văii Bistriței merge de-a lungul laturii estice.