Cimitirul Vesel de la Săpânța

În 1935 un cioplitor local pe nume Stan Ioan Pătraș a început să facă semne de mormânt cum nu mai făcea nimeni: cruci înalte de stejar vopsite într-un albastru adânc, anume, fiecare purtând o pictură naivă a celui mort la munca sau la plăcerea lui, iar sub ea câteva versuri la persoana întâi, în grai local, care îi spun povestea cu o sinceritate uimitoare și adesea cu glume. Obiceiul a prins, ucenicul lui l-a dus mai departe după moartea sa, iar cimitirul de la Săpânța ține azi sute de asemenea cruci, rânduite în șiruri în jurul bisericii, o mulțime de mici vieți pictate: ciobani, țesătoare, soldați, un om căruia îi plăcea să bea, o femeie care nu-și suferea soacra. Rezultatul nu este deloc morbid, ci afectuos și foarte hazliu, și spune ceva anume despre felul în care acest colț de Maramureș privește moartea.

Puncte de atracție

• Crucile pictate - sute de semne albastre de stejar, cu scene și versuri.
• Epitafurile - versurile sincere, adesea comice, la persoana întâi, în grai local.
• Casa lui Pătraș - atelierul cioplitorului, azi un mic muzeu în sat.
• Biserica satului - biserica din mijlocul șirurilor de cruci.

Când să mergi

Mai-septembrie dă cea mai bună lumină pe culori și cel mai ușor drum în acest colț îndepărtat; cimitirul este deschis tot anul. Diminețile sunt liniștite, înainte să sosească grupurile din Sighet. O traducere a versurilor, de la un ghid sau dintr-un pliant, schimbă complet vizita.

Înainte să pleci

Versurile sunt tot rostul locului și sunt în grai românesc, așa că fără traducere privești niște sculpturi frumoase și pierzi hazul care a făcut locul faimos; ia un ghid, o traducere tipărită sau o aplicație de traducere. Săpânța este departe, în nordul îndepărtat, lângă graniță, iar ajunsul acolo cere un drum lung. Este un cimitir viu, în care familiile își îngroapă și azi morții, așa că se cuvine respect tăcut alături de bucurie.

În apropiere

Bisericile de lemn din Maramureș și mocănița sunt în apropiere; Sighetu Marmației este la 20 km spre est.