Breb

Brebul stă într-o cută a dealurilor de sub munții Gutâi și a devenit satul spre care sunt trimiși vizitatorii străini când întreabă unde mai există Maramureșul de odinioară. Semnele sunt obișnuite, nu montate pentru scenă: porți înalte de stejar sculptat în fața caselor, fiecare cu funie răsucită și rozete solare tăiate în stâlpi, clăi de fân clădite în jurul unui par în fânețe, căruțe cu cai pe ulițe și o biserică de lemn cu turlă de șindrilă. Cositul, făcutul fânului cu mâna și mica gospodărie de lapte continuă fiindcă parcelele sunt prea mici și prea abrupte pentru utilaje, nu ca spectacol pentru vizitatori. Cu toate acestea, satul a fost descoperit: pensiunile s-au înmulțit, unele case au fost cumpărate de străini de loc, iar fotografii vin în număr mare vara. Înnoptarea într-o gospodărie din sat este modul potrivit de a-l vedea, fiindcă zilele încep devreme, iar lumina din fânețe este chiar miezul lucrurilor.

Ce găsești acolo

• Porți de lemn sculptate - stâlpi înalți de stejar cu motive tradiționale.
• Făcutul fânului - cositul, uscatul și clăile clădite pe par, toată vara.
• Biserica de lemn - o biserică sătească de șindrilă, în manieră maramureșeană.
• Ulițele gospodăriilor - căruțe cu cai, gâște și mici gospodării mixte.

Când să mergi

Mai-octombrie, cu fânul din iunie până în august și cu cea mai frumoasă culoare în octombrie. Iarna are farmecul ei, cu zăpadă pe șindrilă, dar serviciile sunt limitate. Duminica dimineața satul merge la biserică, iar în unele gospodării încă în port tradițional.

Bine de știut

Acesta este un sat viu, nu un muzeu în aer liber, iar locuitorii nu sunt exponate: întreabă înainte de a fotografia oameni, porți și curți. Turismul l-a schimbat, cu construcții noi și firme de pensiune printre casele vechi. Facilitățile sunt minime, iar drumurile sunt proaste. Unii vizitatori se așteaptă la mai multă uniformitate decât oferă un sat adevărat.

În apropiere

Bisericile de lemn din Maramureș sunt de jur împrejur; Săpânța și Cimitirul Vesel sunt la nord.